Alte Servicii > Ghidul cardurilor de energie

+ -

 

GHIDUL CARDURILOR DE ENERGIE. TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE AJUTORUL DE 1.400 DE LEI PENTRU PLATA FACTURILOR

În 2023, MIPE oferă românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/ an. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

„Vorbim despre cea mai importantă inițiativă de acest gen derulată până acum în țara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile. Este o măsură luată pentru a contribui în mod real si direct la creșterea calității vieții și la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacității gospodăriilor că își asigură serviciile energetice necesare, la costuri accesibile. Sunt 4 miliarde de lei pe care am agreat cu reprezentații Comisiei Europene să îi folosim în acest sens, pentru a veni în sprijinul a 2,8 milioane de locuințe. Procedura este simplă, potențialii beneficiari trebuie să știe că vor fi înștiințați dacă din diferite motive nu îndeplinesc criteriile. Dincolo de discuțiile din spațiul public privind modul în care se va implementa această măsură, mecanismul ales este cel mai viabil din perspectiva faptului că a fost necesară crearea posibilităților ca toate formele de energie să poată fi decontată, incluzând aici și energia termică aferentă încălzirii în cazul blocurilor și locuințelor colective, cât și a faptului că această măsură se va deconta 100% din fonduri europene, fiind obligatorie păstrarea unei piste de audit și asigurarea trasabilității întregului flux financiar, până la plata facturilor la nivelul individual al beneficiarului eligibil al măsurii. Un alt avantaj care a vizat implicarea Postei Române, a fost nevoia de acoperire a zonelor rurale, Poșta Română având cea mai extinsă rețea de oficii poștale și de factori poștali din această perspectivă la nivel național, dar și profilul grupului țintă format din vârstnici și alte tipuri de beneficiari ai unor prestații sociale, care în mod uzual interacționează cu serviciile Poștei Române. Nu am fi reușit să implementăm această măsură fără implicarea și dedicarea partenerilor noștri, care în ultima lună și jumătate au depus eforturi zilnice ca acest mecanism să devină operațional și oamenii să poată fi sprijiniți. În acest sens vreau să aduc mulțumiri Poștei Române, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului de Finanțe, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Telecomunicații și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru toată implicarea și seriozitatea cu care ne-am mobilizat”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Bugetul măsurii de sprijin are ca sursă de finanțare fonduri externe nerambursabile prin bugetul MIPE, potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul operațional Capital Uman, precum și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

 

GHIDUL CARDURILOR DE ENERGIE. TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE AJUTORUL DE 1.400 DE LEI PENTRU PLATA FACTURILOR
GHIDUL CARDURILOR DE ENERGIE. TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE AJUTORUL DE 1.400 DE LEI PENTRU PLATA FACTURILOR

    DEPUNERI Reclamații

    Pentru trimiteri poștale interne întârziate, neajunse,deteriorate sau alte disfuncționalități.

    Pentru trimiteri poștale internaționale întârziate, neajunse, deteriorate sau alte disfuncționalități

    Completați formularul de reclamații numai în cazul în care constatați întârzieri sau disfuncționalități în efectuarea serviciilor poștale sau întâmpinați alte probleme în cadrul acestora.

    SOLICITĂRI INFORMAȚII

    Contact
    Atenție! prin telefon nu se accepta reclamații.

    021 9393

    Disponibil zilnic între orele
    L - V: 0800 - 2000
         S: 0900 - 1300

    Apelurile telefonice se taxează cu tarif normal.

    Suport Clienți

    Puneți o întrebare punctuală legată de ceea ce vă interesează și vă vom răspunde în cel mai scurt timp.

    Atenție! Prin formularul de Suport Clienți nu se acceptă reclamații.
    În cazul în care doriți să transmiteți o reclamație, folosiți formularele de Reclamații Interne și Reclamații Externe.

    Essential SSL