Anunţuri şi Licitaţii publice > Anunțuri vânzare mijloace auto uzate

Anunțuri vânzare mijloace auto uzate

ETAPA 9

Compania Națională Poșta Română organizează licitații publice cu strigare, la următoarele sedii conform programului desfășurat în tabelele de mai jos:

NOIEMBRIE

OCTOMBRIE

SEPTEMBRIE

AUGUST

IULIE

IUNIE

MAI

APRILIE

Pentru participarea la licitație, ofertanții vor depune la sediile menționate mai sus, obligatoriu cu minimum 24 de ore înaintea datei și orei de desfășurare a ședinței de licitație:
- cererea de înscriere și oferta de cumpărare, conținând toate datele necesare conform modelului;
- dovada plății garanției de licitație în valoare de 10% din prețul de pornire al licitației pentru fiecare mijloc auto licitat*.

*Plata se va efectua în contul Companiei Naționale Poșta Română, menționat în anunț pentru fiecare Sucursală Regională sau la casieria Oficiului Județean de Poștă, dovada acesteia făcându-se cu fotocopia chitanței sau a OP-ului ștampilat de banca plătitoare.

Reprezentanții persoanelor juridice vor prezenta la deschiderea ședintei de licitatie și împuternicirea semnată de către Administratorul societății.

Modelul Cererii de înscriere și ofertei de cumpărare precum și relații suplimentare privind locul și programul de vizitare al mijloacelor auto pot fi solicitate prin persoana de contact menționată în anunț pentru fiecare locație sau pe adresa de e-mail a acesteia.

Compania Națională Poșta Română organizează licitație publică cu strigare, la sediul din municipiul TIMIȘOARA, Bd. REVOLUȚIEI nr. 2, în data de 18 octombrie 2023 ora 10:00, pentru vânzarea unui numar de 7 autovehicule marca VW, model Crafter 50, conform tabelului de mai jos:

Mijloacele fixe supuse vânzării sunt afișate la sediile Oficiilor Județene de Poștă, subunitățile teritoriale și pe site-ul C.N. Poșta Română în secțiunea - Anunțuri și licitații publice.

Pentru participarea la licitație, ofertanții vor depune la sediul Sucursalei Timișoara sau la sediile Oficiilor Județene de Poșta, cu minimum 24 de ore înaintea datei de desfășurare a licitației documentele:

- cererea de participare conform model afișat

- dovada plății garanției de licitație în valoare de 10% din pretul de pornire

Plata se va efectua în contul Sucursalei Timișoara nr. RO33 RNCB 0072 0005 8921 0028, deschis la BCR Sector 1 București, sau la casieria OJP.

Dovada plății se face cu fotocopia chitanței sau OP ștampilat de banca plătitoare.

Reprezentanții persoanelor juridice vor prezenta la deschiderea licitației împuternicirea semnată de Administratorul societății.

Modelul cererii de înscriere și relații suplimentare privind locul și programul de vizitare al autovehiculelor, pot fi solicitate pe adresa de email alin.popescu@posta-romana.ro sau prin persoana de contact (PC) menționată în anunț pentru fiecare locatie.

ETAPA 8

Compania Națională Poșta Română organizează licitație publică deschisă cu strigare la sediul din București, Bd. Dacia nr. 140, în data de 02, 03 august, ora 10:00, conform programului desfășurat prin tabelele de mai jos:

Pentru participarea la licitație, ofertanții vor depune la sediul Companiei Naționale Poșta Română menționat sau la sediile Oficiilor Județene de Poștă, obligatoriu cu minimum 24 de ore înaintea datei și orei de desfășurare a ședinței de licitație:
- cererea de înscriere și oferta de cumpărare, conținând toate datele necesare conform modelului;
- dovada plății garanției de licitație în valoare de 10% din prețul de pornire al licitației pentru fiecare mijloc auto licitat*.

*Plata se va efectua în contul Companiei Naționale Poșta Română nr. RO22 BTRL 0450 1202 E847 24XX  deschis la Banca Transilvania Sucursala Victoria  sau la casieria Oficiului Județean de Poștă, dovada acesteia făcându-se cu fotocopia chitanței sau a OP-ului ștampilat de banca plătitoare.

Reprezentanții persoanelor juridice vor prezenta la deschiderea ședintei de licitatie și împuternicirea semnată de către Administratorul societății.

Modelul Cererii de înscriere și ofertei de cumpărare precum și relații suplimentare privind locul și programul de vizitare al mijloacelor auto pot fi solicitate prin persoana de contact (PC) menționată în anunț pentru fiecare locație sau pe adresa de e-mail rodica.fetecau@posta-romana.ro.

ETAPA 7

Compania Națională Poșta Română organizează licitație publică deschisă cu strigare la sediul din București, Bd. Dacia nr. 140, în data de 19, 20 iulie, ora 10:00, conform programului desfășurat prin tabelele de mai jos:

Pentru participarea la licitație, ofertanții vor depune la sediul Companiei Naționale Poșta Română menționat sau la sediile Oficiilor Județene de Poștă, obligatoriu cu minimum 24 de ore înaintea datei și orei de desfășurare a ședinței de licitație:
- cererea de înscriere și oferta de cumpărare, conținând toate datele necesare conform modelului;
- dovada plății garanției de licitație în valoare de 10% din prețul de pornire al licitației pentru fiecare mijloc auto licitat*.

*Plata se va efectua în contul Companiei Naționale Poșta Română nr. RO22 BTRL 0450 1202 E847 24XX  deschis la Banca Transilvania Sucursala Victoria  sau la casieria Oficiului Județean de Poștă, dovada acesteia făcându-se cu fotocopia chitanței sau a OP-ului ștampilat de banca plătitoare.

Reprezentanții persoanelor juridice vor prezenta la deschiderea ședintei de licitatie și împuternicirea semnată de către Administratorul societății.

Modelul Cererii de înscriere și ofertei de cumpărare precum și relații suplimentare privind locul și programul de vizitare al mijloacelor auto pot fi solicitate prin persoana de contact (PC) menționată în anunț pentru fiecare locație sau pe adresa de e-mail rodica.fetecau@posta-romana.ro.

ETAPA 6

Compania Națională Poșta Română organizează licitație publică deschisă cu strigare la sediul din București, Bd. Dacia nr. 140, în data de 05, 06 iulie, ora 10:00, conform programului desfășurat prin tabelele de mai jos:

Pentru participarea la licitație, ofertanții vor depune la sediul Companiei Naționale Poșta Română menționat sau la sediile Oficiilor Județene de Poștă, obligatoriu cu minimum 24 de ore înaintea datei și orei de desfășurare a ședinței de licitație:
- cererea de înscriere și oferta de cumpărare, conținând toate datele necesare conform modelului;
- dovada plății garanției de licitație în valoare de 10% din prețul de pornire al licitației pentru fiecare mijloc auto licitat*.

*Plata se va efectua în contul Companiei Naționale Poșta Română nr. RO22 BTRL 0450 1202 E847 24XX  deschis la Banca Transilvania Sucursala Victoria  sau la casieria Oficiului Județean de Poștă, dovada acesteia făcându-se cu fotocopia chitanței sau a OP-ului ștampilat de banca plătitoare.

Reprezentanții persoanelor juridice vor prezenta la deschiderea ședintei de licitatie și împuternicirea semnată de către Administratorul societății.

Modelul Cererii de înscriere și ofertei de cumpărare precum și relații suplimentare privind locul și programul de vizitare al mijloacelor auto pot fi solicitate prin persoana de contact (PC) menționată în anunț pentru fiecare locație sau pe adresa de e-mail rodica.fetecau@posta-romana.ro.

ETAPA 5

Compania Națională Poșta Română organizează licitație publică deschisă cu strigare la sediul din București, Bd. Dacia nr. 140, în data de 14, 15 iunie, ora 10:00, conform programului desfășurat prin tabelele de mai jos:

Pentru participarea la licitație, ofertanții vor depune la sediul Companiei Naționale Poșta Română menționat sau la sediile Oficiilor Județene de Poștă, obligatoriu cu minimum 24 de ore înaintea datei și orei de desfășurare a ședinței de licitație:
- cererea de înscriere și oferta de cumpărare, conținând toate datele necesare conform modelului;
- dovada plății garanției de licitație în valoare de 10% din prețul de pornire al licitației pentru fiecare mijloc auto licitat*.

*Plata se va efectua în contul Companiei Naționale Poșta Română nr. RO22 BTRL 0450 1202 E847 24XX  deschis la Banca Transilvania Sucursala Victoria  sau la casieria Oficiului Județean de Poștă, dovada acesteia făcându-se cu fotocopia chitanței sau a OP-ului ștampilat de banca plătitoare.

Reprezentanții persoanelor juridice vor prezenta la deschiderea ședintei de licitatie și împuternicirea semnată de către Administratorul societății.

Modelul Cererii de înscriere și ofertei de cumpărare precum și relații suplimentare privind locul și programul de vizitare al mijloacelor auto pot fi solicitate prin persoana de contact (PC) menționată în anunț pentru fiecare locație sau pe adresa de e-mail rodica.fetecau@posta-romana.ro.
 
ETAPA 4

Compania Națională Poșta Română organizează licitație publică deschisă cu strigare la sediul din București, Bd. Dacia nr. 140, în data de 08, 09, 10, 11 mai, ora 10:00, conform programului desfășurat prin tabelele de mai jos:

ETAPA 3

ETAPA 2

ETAPA 1

Compania Națională Poșta Română organizează licitație publică deschisă cu strigare la sediul din București, Bd. Dacia nr. 140, în data de 24, 25, 26, 27 aprilie ora 10:00, conform programului desfășurat prin tabelele de mai jos:

Essential SSL