Comunicate de presa > Întâlnire de lucru cu reprezentanţii Poştei Române, la Bucureşti

 

Bucureşti, 23 octombrie 2017Conducerea interimară a Companiei Naţionale Poşta Română, alături de ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, a avut, astăzi, o nouă întâlnire cu reprezentanţii angajaţilor din toate sectoarele de activitate ale companiei. Au participat angajaţi din Capitală şi din 15 judeţe: Ilfov, Tulcea, Constanţa, Brăila, Giurgiu, Galaţi, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Vrancea, Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin.

Directorul General interimar, Elena Petraşcu le-a spus, din nou, angajaţilor că redresarea companiei este un efort colectiv şi că toţi trebuie să se implice pentru a răspunde aşteptărilor clienţilor. Astfel compania va deveni profitabilă, pe o piaţă unde concurenţa este din ce în ce mai puternică.

Aceasta i-a asigurat că se fac eforturi permantente pentru a rezolva, cât mai rapid, problemele cu care se confruntă zi de zi. Astăzi, au fost demarate procedurile de achiziţie pentru maşini de numărat bancnote, cititoare de cod de bare – fixe, cântare, transpaleţi şi lize, a spus directorul general interimar.

Elena Petraşcu a subliniat că majorarea capitalului social este un pas important pentru consolidarea Poştei Române şi a precizat că banii obţinuţi prin majorarea de capital vor fi folosiţi pentru plata datoriei către ANAF:

„În acest fel, CNPR nu va mai trebui să achite lunar rate pentru datoria către ANAF, iar veniturile companiei vor putea fi, în sfârşit, utilizate pentru dotările necesare funcționării sale”, a declarat Elena Petraşcu.

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova a declarat că este decis ca, alături de conducerea interimară a companiei, să ia cele mai ferme măsuri pentru a îmbunătăţi standardele de muncă ale tuturor angajaţilor, pe de o parte, şi pentru a creşte gradul de mulţumire al clienţilor, pe de altă parte. El le-a spus celor prezenţi că descentralizarea companiei prin trecerea la centrele de profit regionale are ca scop şi creşterea competiţiei interne, printr-o politică de bonusuri pentru angajaţii care fac performanţă.

Întâlnirea de la Bucureşti a fost ultima din seria de consultări începută la Cluj-Napoca, în urmă cu două săptămâni de conducerea companiei, pentru prezentarea Planului strategic de consolidare a companiei, aprobat de guvern în septembrie.

Essential SSL