Comunicate de presa > DREPT LA REPLICĂ către publicaţia „Puterea”

 

Referitor la materialul Sărăcia creditată a poştaşilor, apărut pe site-ul „Puterea”, la 25.02.2019, sub semnătura domnului Ion Teleanu, Poşta Română face următoarele precizări:

Autorul articolului aduce companiei acuzaţii nefondate prin expresii de genul “Poşta Română se chinuie să supravieţuiască”, „dezastrul în care se zbate compania”, „a ajuns să supravieţuiască de la un credit la altul”, creionând operatorului naţional de servicii poştale o imagine neconformă cu realitatea, prin care induce în eroare opinia publică, exagerând şi aducând prejudicii prin descurajarea partenerilor comerciali ai companiei.

Referitor la creditele necesare pentru finanţarea activităţii curente a Poştei Române, precizăm că, în logica bunei desfăşurări a activităţii economice a oricărei companii, se înscrie şi utilizarea acestui tip de instrumente financiare. De altfel, în ultimii ani, Poşta Română a apelat cu succes la astfel de surse financiare menite să asigure, în condiţii optime, cash flow-ul companiei. Este vorba de împrumuturi pe care compania le-a returnat integral, la termenele asumate. Închiderea liniilor de finanţare anterioare demonstrează că, din perspectiva disciplinei de plată, Poşta Română este solvabilă pentru orice bancă. Acest lucru ajută la contractarea a noi linii de creditare, lucru ce ţine de o normalitate necondiţionată într-o economie de piaţă, în care elementul de încredere primează în rândul creditorilor şi pe care apariţii publicistice bazate pe păreri nedocumentate temeinic pot construi imagini false care denigrează imaginea companiei.
În prezent, o companie de dimensiunile Poştei Române se bucură cu succes de o bonitate pozitivă pe piaţa financiar-bancară pentru finanţarea activităţii curente, iar împrumuturile efectuate nu înseamnă că ne chinuim să supravieţuim”, sau că Poşta Română se zbate în dezastru”, ci înseamnă şi investiţii, întrucât compania ţinteşte, în primul rând, să asigure toate condiţiile necesare pentru funcţionarea şi dezvoltarea ei. Parteneriatele bancare vin în întâmpinarea obiectivelor propuse de companie, creşterea veniturilor, dezvoltare şi diversificarea serviciilor.

În ceea ce priveşte faptul că Poşta Română a contractat credite garantate cu ipoteci imobiliare, vă aducem la cunoştinţă că creditele bancare se acordă cu garanţii mobiliare şi/sau imobiliare, în conformitate cu practicile de pe piaţa bancară. Poşta Română şi-a achitat, întotdeauna, ratele la creditele bancare şi nu a existat niciun risc ca o societate bancară să valorifice garanţiile constituite la acordarea creditului.

Referitor la acuzaţia că „Matei Brătianu ar fi primit un cadou aparte din partea directorului general Alexandru Petrescu: un contract de muncă pe durată nedeterminată la Poşta Română”, insinuări pe care le-aţi făcut şi în articolul redactat la 26 februarie 2018 şi la care aţi primit un drept la replică din partea companiei, vă transmitem ceea ce v-am precizat şi la vremea respectivă: „Afirmaţia este total eronată. Contractul individual de muncă încheiat între salariatul Matei Radu Bratianu şi Poşta Română a fost suspendat, începând cu august 2015, astfel că, pe toată durata exercitării funcţiei de preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, acesta nu încasează niciun fel de remuneraţie din partea companiei.” Astfel, Matei Brătianu NU are contract de muncă pe perioadă nedeterminată la Poşta Română!

În ceea ce priveşte afirmaţia acestuia, de la începutul anului 2017, referitoare la nemulţumirile salariale, menţionăm că, începând cu 1 noiembrie 2018, managementul companiei a făcut posibilă majorarea salariilor a 13.261 de angajaţi, 89% dintre ei reprezentând personal operaţional. De asemenea, în cursul trimestrului II al acestui an, se va stabili, prin protocol încheiat cu partenerul social, modalitatea de majorare a salariilor celor 10.000 de angajaţi care sunt deja la clasa maximă de salarizare, printr-un spor de loialitate pentru vechime neîntreruptă în sistemul poştal.

Precizăm, aşa cum am făcut-o în repetate rânduri, că Poşta Română, prin reprezentanţii desemnaţi, stă la dispoziţia presei pentru orice solicitare care vizează interesul public. Conform procedurilor interne ale companiei, şi ca orice companie de dimensiunea Poştei Române, comunicarea cu reprezentaţii mass-media se face doar prin intermediul Compartimentului Comunicare, ale cărui date de contact se găsesc cu uşurinţă pe site-ul oficial. Îndemnăm, pe această cale, jurnaliştii să dea dovadă de responsabilitate şi obiectivitate atunci când relatează despre operatorul naţional de servicii poştale.

Ca urmare a situaţiei create, solicităm a se face precizările corecte în sensul informării opiniei publice asupra situaţiei reale şi publicarea prezentului material ca drept la replică.

 

Compartiment Comunicare


 

Essential SSL