Comunicate de presa > Precizare

Bucureşti, 15 aprilie 2019 – Referitor la acuzațiile publice lansate, ieri, de membrii alianței politice USR PLUS conform cărora, Poșta Română continuă să refuze contractul de distribuire a materialelor electorale ale candidaților alianței, compania aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

Reprezentanții USR au primit, încă de joi, 11.04, drafturile de contract solicitate companiei, însă, aceștia nu au răspuns, până în acest moment, motiv pentru care, a declara în spațiul public că Poșta Română continuă să le refuze dreptul de a încheia un contract de distribuție este o denaturare a realității. Înaintarea propunerii contractuale demonstrează abordarea echidistantă a companiei față de tot spectrul politic implicat în alegerile europarlamentare. La momentul transmiterii contractului, Poșta Română își asumase, deja, eroarea produsă de un angajat al său care a interpretat eronat prevederile legislative în vigoare.

Facem apel, pe această cale, către toți jucătorii implicați pe scena politică să dea dovadă de responsabilitate şi obiectivitate atunci când implică operatorul naţional de servicii poştale în astfel de contexte și să apeleze, în continuare, la serviciile noastre pentru că acestea aduc veniturile din care Poșta Română se susține, aceasta nefiind finanțată din bani publici.

Repetăm, aşa cum am mai spus-o, că Poşta Română respinge orice acuzaţie de partizanat politic. Este o societate comercială, care livrează servicii de peste 150 de ani, indiferent de partidele şi coaliţiile care s-au aflat la conducerea ţării.

 

Compartiment Comunicare

 

Essential SSL