Comunicate de presa > Poşta Română deschide o nouă rută poştală rutieră: Bucureşti - Paris

 

BUCUREŞTI, 15 octombrie 2020 – Compania Naţională Poşta Română a adăugat o nouă destinaţie pe harta reţelei rutiere europene: Paris. Astfel, începând cu luna octombrie, Poşta Română efectuează curse directe, cu maşini proprii, către capitala Franţei.

Cursa auto a fost inaugurată marţi, odată cu plecarea primului transport către Paris, efectuat cu autoutilitară şi sofer ale Poştei Române, cu peste o tonă de trimiteri poştale. Maşina a ajuns miercuri, la Paris și a plecat spre Bucureşti în aceeași zi. Cursa auto Bucureşti – Paris, care va asigura schimbul de trimiteri poştale cu origine Franţa şi destinaţie România, va avea o frecvenţă de două ori pe lună. Parisul se adaugă astfel destinaţiilor deservite deja rutier de Poşta Română: Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, Germania şi Italia.

Poşta Română continuă să îşi extindă reţeaua rutieră la nivel european. În contextul crizei provocate de pandemia cu Sars-Cov-2, care a demonstrat că transportul pe cale aeriană nu este întotdeauna accesibil, Poşta Română găseşte soluţii pentru a-şi respecta angajamentele asumate şi pentru a asigura confortul clienţilor săi, siguranţa trimiterilor lor, dar şi rapiditatea livrării acestora”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Compartiment Comunicare

Essential SSL