Comunicate de presa > Colaborare România – Republica Moldova în sectorul logistic și poștal

 

București, 11 februarie 2022 – O delegație a Poștei Române condusă de Valentin Ștefan, directorul general al companiei, a fost prezentă, astăzi, la Chișinău, pentru semnarea unui memorandum de colaborare cu managementul Întreprinderii de Stat “Poșta Moldovei”, reprezentat de Roman Cojuhari, director general. Vizita efectuată de oficialii Poștei Române vine ca susținere a eforturilor guvernamentale de întărire a relațiilor economice dintre cele două țări, în ziua în care cele două Executive s-au întâlnit pentru o ședință comună.

 

Discuțiile au avut ca temă centrală dezvoltarea unui program comun de activități, menite să promoveze bilateral vizibilitatea partenerilor și a serviciilor și produselor puse la dispoziția clienților de către cele două companii poștale. Administrațiile poștale vor identifica soluții moderne de livrare a produselor prin intermediul cărora cetățenii Republicii Moldova să beneficieze, într-un mod facil, de întreaga paletă de servicii și produse poștale de pe piața din România, reciproca fiind valabilă pentru clienții români. Impulsionarea importului și exportului dintre cele două țări, utilizând rețelele poștale, a reprezentat un alt capitol important de discuții.

Totodată, în urma demarării, la finele anului, a proiectului “Romania – Hub logistic”, administrația poștală din România intenționează să faciliteze integrarea spațiului geografic al Republicii Moldova în vederea dezvoltarii unui nod logistic important în zona Europei de Sud-Est. De altfel, proiectul hub-ului logistic a fost prezentat, ieri, la Kiev, de Valentin Ștefan, și omologului din Ukraina, Igor Smelyanskyi, director general al Ukrposhta, propunerea părții române bucurându-se de aprecieri.

Echipele manageriale ale Poștei Române și Poștei Moldovei au susținut importanța dezvoltării unui cadru legislativ specific, necesar atragerii platformelor online din România pe piața din Republica Moldova.

Întâlnirea cu colegii din Republica Moldova reprezintă o primă etapă firească pentru evoluţia economică din zona Europei de Sud-Est, spaţiul economic disponibil fiind unul generos, propice pentru dezvoltarea mediului de afaceri, în special în sectorul serviciilor poştale şi de logistică. Mă simt onorat că prin această vizită susţinem eforturile de la nivel guvernamental, în ziua în care se desfăşoară şedința comună ale celor două Executive, la Chişinău. De asemenea, vreau să mulțumesc omologilor noştri din Republica Moldova pentru deschiderea arătată în vederea dezvoltării proiectelor comune”, a declarat Valentin Ştefan, director general al Poştei Române.

La finalul discuţiilor, cele două părţi au semnat un memorandum ce pune bazele viitoarei colaborări dintre cele două administrații, care își vor aduce la comun disponibilitățile logistice și de management.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compartiment Comunicare

Essential SSL