Comunicate de presa > Spaţiile de cazare ale Poştei Române puse la dispoziția refugiaţilor ucrainieni

 

Bucureşti – 25 februarie 2022 – În contextul dificil cauzat de acţiunile militare desfăşurate pe teritoriul Ucrainei, Compania Naţională Poşta Română anunţă că pune la dispoziţie spaţiile de cazare din circuitul intern dedicate angajaţilor, pentru găzduirea populaţiei ţării vecine, refugiate în România.

Managementul Poştei Române a hotărât, în cadrul unei şedinţe desfăşurate în regim de urgenţă, emiterea unei decizii prin care aprobă punerea la dispoziţia Prefecturilor judeţene a spaţiilor de cazare de care dispune în reţeaua proprie, pentru găzduirea cetăţenilor refugiaţi din Ucraina. Astfel, autorităţile locale judeţene care vor fi implicate în operaţiunile umanitare dedicate populaţiei refugiate din calea războiului pot dispune de unităţile de cazare interne ale Poştei Române pe înteaga perioadă cât sprijinul umanitar va fi acordat populaţiei ţării vecine.

Compania dispune la nivelul rețelei oficiilor poştale de un total de 23 unităţi de cazare, care sunt dedicate circuitului intern al angajaţilor, în 17 județe. În cadrul acestor locaţii, numărul de paturi existent în acest circuit este de 203.

Poşta Română, prin misiunea ei, este formată din oameni care se dedică oamenilor, fără discriminare. Aşa că nu putem să stăm cu mâinile în sân şi doar să compătimim suferinţele cetăţenilor Ucrainei, care sunt nevoiţi să plece din ţara lor. Dorim să fim solidari, nu numai cu gândul, ci şi cu fapta! Am hotărât să punem la dispoziţia autorităţilor locale care se vor implica în operaţiunile de găzduire a ucrainienilor, toate spaţiile noastre de cazare. Refugiații vor avea acces la condiţii normale de găzduire, la utilităţi, pentru a îşi putea duce traiul decent pe perioada dislocării din ţara natală. Este un pas mic, prin care înţelegem să punem umărul pentru ca umanitatea să nu fie învinsă!”, a declarat Valentin Ştefan, Directorul General al Poştei Române.

Lista judeţelor şi a persoanelor care pot fi contactate:

Judeţ    Director OJP Contact OJP
Timişoara   Nicolaie Avram 0768 770 710
Hunedoara   Czane Maria 0733 866 230
Caraş Severin   Florin Berzeghean 0723 360 274
     
Cluj   Aurel Perde 0736 705 665
Bihor   Liliana Mureşan 0767 322 322
Maramureş   Vasile Pop 0745 586 000
Sălaj   Dorin Terec 0726 214 717
     
Alba   Daniela Văduva 0725 901 025
Braşov   Gabriela Scîrneciu 0736 705 217
     
Bacău Liviu Ciumeti 0736 706 073
Iaşi Dragoş Iulian Serseniuc 0736 706 150
Neamţ Constantin Cristian Tapalagă          0740 252 323
     
Constanţa George Fîcea 0766 144 512
Galaţi Anişoara Neculai 0745 589 742
     
Dolj Ionuţ Cătălina 0736 705 995
Mehedinţi Florin Constantin 0756 121 946
Vâlcea Monica Ceapă 0725 509 539

 

 

Compartiment Comunicare

Essential SSL