Comunicate de presa > Parteneriat strategic cu Poșta Georgiană, în proiectul hub logistic

 

BUCUREȘTI, 13 aprilie 2022 – Un memorandum de colaborare în domeniul serviciilor poștale a fost semnat la Tbilisi, de conducerile Poștei Române și Poștei Georgiene, documentul fiind un pilon important al proiectului de dezvoltare regională, în care operatorul român de servicii poștale își va pune la dispoziție capacitățile de infrastuctură, sub forma constituirii unui hub logistic regional.

Managementul Poștei Române, reprezentat de Directorul General Valentin Ștefan, a efectuat, în perioada 12-13 aprilie a.c., o vizită de lucru la sediul operatorului național de poștă al Georgiei, reprezentat de Levan Chikvaidze, CEO al operatorului poștal, și Nugzar Bregvadze, director al Departamentului de Relații Internaționale în cadrul companiei. Cele două delegații au pus bazele unui proiect de colaborare în domeniul serviciilor poștale pentru dezvoltarea unei strategii regionale, bazate pe schimbul de know-how în sectorul IT, dar și pe dezvoltarea managementului calității în privința extinderii pieței de profil, prin diversificarea serviciilor și produselor poștale.

Continuăm să dezvoltăm, împreună cu administrațiile poștale din Europa Centrală și de Sud-Est, proiecte care să ducă la consolidarea conceptului de hub logistic, în care Poșta Română să poată să își valorifice capacitățile propriei infrastructuri de care dispune și pe care să le poată dezvolta în ritmul dictat de piață. Întâlnirile de lucru pe care le-am derulat cu managementul Poștei Georgiene au beneficiat de întregul sprijin al Excelenței Sale, domnul Răzvan Rotundu, ambasador al României în Georgia, și al domnului consul Marius Pandelea, cărora doresc să le mulțumesc. Parteneriatul cu Poșta Georgiană este extrem de important, în contextul în care piața serviciilor poștale beneficiază de un trend ascendent care trebuie valorificat la nivel regional”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

În cadrul vizitei de lucru, delegația română a fost invitată de ministrul adjunct Guram Guramishvili la sediul Ministerului Georgian al Economiei și Dezvoltării Durabile, ocazie cu care au fost abordate subiecte privind parteneriatul dintre cele două țări în dezvoltarea potențialului strategic și atingerea unor obiective cu caracter comercial pe baza extinderii capacității de operare a companiilor poștale din cele două țări.

Compartiment Comunicare

 

    

 

Essential SSL