Comunicate de presa > Poșta Română, în plin proces de reformă: raport de performanță al Companiei din ultimii doi ani

 

București, 10 iulie 2023 – Compania Națională “Poșta Română” a publicat, astăzi, raportul “Performanță în managementul de stat la Compania Națională Poșta Română SA, iunie 2021 – iunie 2023”, care punctează cele mai importante realizări.

Câteva exemple: creșterea cifrei de afaceri cu 7,5%, dotarea poștașilor din toată țara cu 9000 de terminale mobile, deschiderea primei subsidiare externe a Companiei, înființarea primei fundații a unei companii de stat din România, și multe altele.

Performanța în managementul de stat este posibilă, și Poșta Română este dovada că se poate. Când am venit în Poștă, am găsit multă birocrație și un mix de rețele cu interese nelegitime. Acum, după doi ani, Compania se află în plin proces de modernizare și de digitalizare, reușind să își crească reputația. Poșta Română este pe drumul de a deveni o poveste de succes, o companie care lasă în urmă teama de a ajunge cu mâna întinsă la bugetul de stat”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale “Poșta Română”.

 

Punctăm, mai jos, câteva dintre realizările Companiei detaliate în Raport:

  • Investiții în infrastructura IT:

    • Achiziția a 9000 de PDA-uri și telefoane CAT și a 9000 de imprimante mobile pentru poștașii din toată țara, respectiv cea mai mare investiție IT din ultimii 20 de ani;
    • Retehnologizarea Fabricii de Timbre cu echipament de ultimă generație;
    • Informatizarea a peste 700 de oficii poștale;
    • Implementarea noii tehnologii RPA (robotizarea proceselor manuale), dezvoltată și folosită de gigantul UiPath;
    • Achiziția a peste 5200 laptopuri și calculatoare, 250 de imprimante, 2.700 de scannere, routere, servere, 300 de mașini de numărat bani;
  • Creșterea veniturilor totale cu 5.5% în 2022, comparativ cu 2021:

    • Inclusiv recuperarea unor venituri datorate Companiei, nerecuperate până în anul 2021 sau recâștigarea unor contracte istorice
    • Participarea în proiectul “Cardul de energie” oferit de MIPE, unul dintre cele mai mari și mai importante contracte din istoria Poștei Române, cu beneficiari direcți și indirecți aproape 20% din populația României;
    • Încheierea unui contract de „cash collection” care aduce economii semnificative Companiei.
  • Investiții în patrimoniu:

    • 23% din spațiile aflate în gestiunea Companiei au beneficiat de investiții în modernizări și reparații,
    • În doi ani au fost intabulate 137 de unități, de aproape 4 ori mai mult decât în perioada 2011-2019;
  • Reorganizarea administrației centrale pe modelul unităților de afaceri:

    • Înlocuirea organigramei vechi, similare uneia din 1980, cu o organigramă nouă și modernă, redimensionarea aparatului central și transformarea lui, din structură de control, în structură de suport, debirocratizarea acestuia.
  • Mai multe beneficii pentru angajați:

    • Creșterea veniturilor din sporuri și bonificații pe salariat în medie cu 39%, creșterea veniturilor salariaților cu aproximativ 900 de lei, achiziționarea uniformelor noi pentru prima dată în 15 ani.
  • Creșterea standardului de performanță Z+1 de la 62% până la 94% pentru unele servicii ale Poștei de curierat;

  • Conectarea Companiei la rețeaua internațională:

    • Înființarea primei subsidiare externe a Companiei, inaugurată la Chișinău, precum și reducerea cu 25% a tarifelor poștale pentru clienții de pe ambele maluri ale Prutului;
  • Responsabilitate socială:

    • Înființarea Fundației Poșta Română, prima fundație a unei companii de stat din România;
    • Adaptarea primului oficiu poștal pentru nevăzători;
    • Lansarea primului NFT al unei entități de stat românești etc.
  • Sprijinirea antreprenorilor români:

    • Ajutor pentru IMM-uri, precum și stimularea exportului, în premieră, prin aducerea eBay în România, unul dintre giganții e-commerce globali.
       

Raportul poate fi găsit AICI.


Comunicare și relații publice

 

Essential SSL