Comunicate de presa > Un nou pas spre digitalizarea Poștei Române: achiziția liniei de scanare și arhivare electronică de la Fabrica de Timbre

        

București, 14 decembrie 2023 - Compania Națională ,,Poșta Română” a operaționalizat o nouă achiziție de top care reprezintă un exemplu ideal de digitalizare pentru serviciile oferite: o linie completă de conversie, scanare și arhivare documente cu aplicație de captură și extragere de date, instalată la Fabrica de Timbre, sucursală specializată pe servicii de tipar a Companiei.

Cu această investiție, Poșta Română a devenit una dintre puținele companii de stat care dețin un complex tehnologic de acest tip, atât de sofisticat.

        Prin noua achiziție, Poșta va putea participa la licitații și contracte importante la care nu se putea înscrie până acum pentru că nu putea oferi și acest serviciu conex de scanare și arhivare electronică.

 

         Echipamentul Linia tehnologică completă de conversie, scanare și arhivare documente cu aplicație de captură și extragere de date, infrastructură hardware, licențe software, instalare/configurare și punere în funcțiune” a costat 3 milioane de lei și reprezintă o nouă linie de business care va deservi scopul și interesele Companiei la standardele cerute de piața de profil, asigurând mai multe servicii din aceeași sferă in-house.

Prin conversia digitală a documentelor, clienții vor putea beneficia de avantajele oferite de un sistem de arhivare electronică, fără a face investiții în echipamente și aplicații software costisitoare. Astfel, Fabrica de Timbre își diversifică gama de servicii oferite clienților terți.

În același timp, linia contribuie la retehnologizarea Fabricii de Timbre, veche de 151 de ani, completând serviciile pe care aceasta le oferă în acest moment.

Sistemul funcționează de aproximativ două luni și deja scanează documente vechi din arhivele Poștei Române, care cântăresc, estimativ, 1000 de tone, și care există în acest moment exclusiv în format fizic.

”Cu această linie tehnologică, Poșta Română își respectă promisiunea de a mai face un pas spre transformare digitală. Noua achiziție va duce la automatizarea proceselor și va deschide noi oportunități de dezvoltare. În plus, va contribui cu siguranță la creșterea veniturilor Companiei și ale Fabricii de Timbre, prin extinderea portofoliului de produse și servicii, în beneficiul clienților noștri. Modernizăm, revitalizăm și dorim să ducem Poșta Română către performanță”, a afirmat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale ,,Poșta Română”. 

Ansamblul tehnologic este compus din mai multe unități de scanat manual și automat, pentru hârtii de diferite dimensiuni, A5, A4, A3, A2+, A2, A1, A0.  Noua linie dispune de mai multe tipuri de scannere, de la cele 3D pentru suprafețe în relief relativ plane, fără găuri (precum monede, tablițe de scris, plicuri, coperți de cărți etc), la cele de carte sau cele de mare viteză. Cu acestea din urmă se pot scana de la cărți de vizită, până la documente în format A0. Și asta, fără logare la un calculator, doar cu ajutorul touchscreen-ului. Scannerele de carte sunt echipamente profesionale robuste, realizate din materiale de înaltă calitate și sunt destinate inclusiv unei utilizări intensive.

Lor li se mai adaugă alte cinci tipuri de scannere care pot produce până la 290 de imagini pe minut și 70.000 de scanări pe zi.

”Continuăm retehnologizarea Fabricii de Timbre, prin investiții moderne și ultra-actuale, care ne vor ajuta să oferim servicii cât mai bune. <> despre care vorbim acum deja pune în valoare potențialul enorm pe care îl are Fabrica de Timbre de a deveni o sucursală extrem de eficientă a Poștei Române și este, în același timp motivația noastră de a nu ne opri aici”, a adăugat Adrian Grecu, directorul Fabricii de Timbre.

Noul echipament se adaugă liniei tehnologice de insert în plicuri și celei de tipar de ultimă generație, achiziționate anul trecut tot pentru Fabrica de Timbre, care au costat aproximativ 6 milioane de lei. Grație acestei linii, Compania a câștigat contractul de tipărire și distribuție a cardurilor de energie cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care a adus venituri considerabile Poștei Române și prin intermediul căruia au fost livrate carduri de energie de care a beneficiat aproape 20% din populația României.

Comunicare și Relații Publice

 

Essential SSL