În conformitate cu prevederile Regulamentului General de Protecţie a Datelor (UE) nr. 679/ 2016 – RGPD sau Regulamentul, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, CN POŞTA ROMÂNĂ SA - CNPR prelucrează date cu caracter personal în scopuri legitime, cu respectarea principiilor menţionate în continuare.
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu responsabilitate prin mijloace mixte (manuale şi automate), cu respectarea cerinţelor legale şi în condiţii care să asigure securitatea, confidenţialitatea, integritatea, disponibilitatea, transparenţa şi respectarea drepturilor persoanelor vizate.
1. Principii ale prelucrării datelor cu caracter personal
Notificarea: CNPR în calitate de operator de date cu caracter personal este notificat la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal fiind înregistrat cu nr. 8077 din 10.01.2008;
Legalitatea: Datele cu caracter personal sunt prelucrate cu buna-credinţă, în temeiul şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, inclusiv conform prevederilor Regulamentului;
Scopul şi limitarea determinată de scop: Orice prelucrare de date cu caracter personal se face în scopuri bine determinate, explicite şi legitime, adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate şi ulterior prelucrate;
Confidenţialitatea: Persoanele care prelucrează, în numele CNPR, date cu caracter personal au prevăzut în contractul individual de muncă şi în “fişa postului” o clauză explicită de confidenţialitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
Consimţământul persoanei vizate: În anumite situaţii, cu excepţia prelucrărilor care vizează date din categoriile strict menţionate în Regulament, prelucrarea poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat consimtământul în mod expres şi neechivoc pentru acea prelucrare; în celelalte situaţii CNPR va efectua prelucrarea, deasemenea, în conformitate cu prevederile Regulamentului şi ale legislaţiei în vigoare;
Informarea: Persoanele vizate sunt informate în mod explicit, prin mijloace online şi offline, cu privire la faptul că li se vor prelucra date cu caracter personal în scopul realizării serviciilor CNPR;
Protejarea persoanelor vizate: Persoanele vizate au garantat dreptul de informare şi de acces la datele care sunt prelucrate, dreptul de rectificare, dreptul de restricţionare şi dreptul de ştergere a datelor, dreptul de portabilitate a datelor şi dreptul de a nu fi supuse unei decizii individuale de prelucrare a datelor personale. Totodată, persoana vizată are dreptul de a se adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanţei de judecată pentru apărarea oricăror drepturi ocrotite de lege, care le-au fost încălcate; Protejarea minorilor: Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani pot achiziţiona în nume propriu produse sau servicii şi solicita, respectiv primi comunicări de la CNPR cu acordul reprezentantului legal, conform legii.Orice prelucrare de date cu caracter personal ale minorilor se va realiza numai în condiţiile legii.
Transferul de date: CNPR nu transferă date cu caracter personal, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege;
Crearea de profil: CNPR nu creează profiluri ale utilizatorilor de servicii poştale. În cazul studiilor de marketing dezvoltate de CNPR, este solicitat acordul neechivoc al persoanelor vizate.
Exactitatea: CNPR are nevoie de sprijinul clienţilor săi în furnizarea datelor pentru realizarea serviciilor poştale, însă exactitatea acestor date depinde de calitatea informaţiilor livrate de persoanele vizate şi/ sau de partenerii contractuali;
Identificarea: Pentru soluţionarea solicitărilor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal adresate CNPR persoana vizată trebuie să facă dovada efectuării serviciului poştal;
Stocarea: CNPR stochează datele cu caracter personal pentru perioada necesară realizării scopurilor pentru care au fost colectate, respectiv pentru conformarea la prevederile legale în vigoare
Securitatea: CNPR utilizează metode şi tehnologii de securitate, împreună cu politici aplicate salariaţilor şi proceduri de lucru, inclusiv de control, evaluare şi audit, pentru a proteja datele cu caracter personal colectate conform prevederior legale în vigoare.
2. Politica prelucrării datelor cu caracter personal
În conformitate cu principiile Regulamentului şi a legislaţiei în vigoare, CNPR are obligaţia de a prelucra cu responsabilitate datele personale care îi sunt furnizate.
3. Drepturile persoanei vizate
4. Responsabilul cu protecţia datelor
În conformitate cu prevederile Regulamentului, CNPR a numit responsabilul cu protecţia datelor la nivelul organizaţiei şi oferă mai multe posibilităţi de comunicare şi informare referitoare la Regulament, respectiv: email: protectia.datelor@posta-romana.ro, web: www.posta-romana.ro, call center: 021/ 9393.
5. Securitatea datelor cu caracter personal
În conformitate cu prevederile Regulamentului, CNPR depune eforturi constante, pe deoparte, pentru asigurarea unui nivel de securitate corespunzător şi reducerea/ eliminarea riscurilor care pot afecta datele cu caracter personal prelucrate şi, pe de altă parte, pentru menţinerea capacităţii de a asigura confidenţialitatea, integritatea, disponibilitatea şi rezistenţa continue ale sistemelor şi serviciilor de prelucrare.
6. Gestionarea riscurilor
În ceea ce priveşte riscurile, CNPR ţine seama în special de riscurile prezentate de prelucrarea datelor, generate în special, în mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată sau de accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod.
7. Încălcarea securităţii datelor
Încălcarea securităţii datelor va fi comunicată de CNPR în termenele stabilite de Regulament, fără întârzieri nejustificate, tuturor părţilor implicate aşa cum sunt acestea indicate de Regulament. Pentru mai multe detalii şi informaţii orice persoană interesată se poate adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, contact: Adresa: Bdul. Gral. Gh. Magheru nr. 28-30, sector 1, Bucureşti; Web: www.dataprotection.ro.
Politica de securitate pentru protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal se aplică tuturor salariaţilor CNPR, precum şi tuturor structurilor centrale şi teritoriale ale CN POŞTA ROMÂNĂ SA.
Data: 07.05.2018
Atenție! Poșta Română nu solicită clienților să furnizeze informații bancare confidențiale, numere de card sau coduri PIN și nici efectuarea de plăți online ale unor taxe de livrare.
București, 16 aprilie 2024: În perioada 16-19 aprilie 2024 se desfășoară, la Biblioteca Națională a României, din București, expoziția filatelică mondială EFIRO 2024. Poșta Română, unul dintre organizatorii evenimentului filatelic, își așteaptă vizitatorii cu un stand generos care oferă surprize inedite din lumea serviciilor poștale.
Pasionații de filatelie din România și din străinătate, și nu numai, vor avea ocazia ca timp de 4 zile, să descopere lumea serviciilor poștale, să admire colecții filatelice care vor fi premiate în cadrul expoziției de un juriu internațional, dar și colecții non-competitive, precum și diverse alte exponate specifice serviciilor poștale și filatelice.
”EFIRO 2024, prin specificul său, este un eveniment de elită dedicat filateliei care reunește în acest an, în capitala României, expozanți din toată lumea, devenind astfel un instrument unic prin care explorăm istoria, cultura și civilizația globală prin intermediul timbrelor și efectelor poștale. Poșta Română, prezentă de 162 de ani în viața României și a românilor, a fost martora tuturor momentelor importante petrecute în această perioadă. Este, poate, cel mai bun cadru în care putem să povestim, prin imagini și obiecte, care vin din trecut și sunt expuse prin metode clasice și digitale, despre cine am fost și unde vrem să ajungem. Suntem cel mai bun exemplu despre cum tradiția și modernitatea pot conviețui și pot genera, împreună, valoare adăugată”, a declarat Valentin Ștefan, director general al Companiei Naționale ,,Poșta Română”.
Standul Poștei Române, de la EFIRO 2024 oferă vizitatorilor o incursiune în serviciile poștale românești, cât și un ghișeu poștal mobil unde vă așteaptă cărți poștale și timbre unicat. Fabrica de Timbre expune, în acest stand, într-un spațiu generos, mărturii ale activității sale de 152 de ani, în strânsă legătură cu Poșta Română.
Cei care se opresc la standul Poștei Române vor avea ocazia să trimită gratuit, prin intermediul cutiei poștale speciale, cărți poștale din seria limitată dedicată EFIRO 2024, oferite cadou de companie. De asemenea, vizitatorii pot cumpăra și expedia la ghișeul poștal mobil din stand, ilustrate unicat realizate de membrii Clubului Ilustratorilor din România, în cadrul parteneriatului derulat cu Poșta Română, ori au posibilitatea de a rezolva diverse alte aspecte ce țin de relația cu poșta.
Informații de background:
EFIRO 2024 este singura expoziție filatelică mondială din acest an. Este organizată de Federația Filatelică Română în parteneriat cu Ministerul Culturii, Compania Națională ”Poșta Română”, Romfilatelia S.A., Muzeul Recordurilor Românești și Fundația Rezultate Remarcabile Românești. Desfășurată sub patronajul Senatului României, Fédération Internationale de Philatélie(F.I.P.), Académie Européenne de Philatélie(A.E.P.), Association Internationale des Journalistes Philatéliques (A.I.J.P.), EFIRO 2024 se bucură de recunoașterea Federation of European Philatelic Associations(F.E.P.A.).
La EFIRO 2024 sunt așteptați peste 600 de expozanți din 67 de țări, care vor prezenta peste 2.500 de panouri expoziționale pe o suprafață de peste 2.000 mp, multe administrații poștale și 120 de oficiali din străinătate.
Cu această ocazie, vor fi organizate: al doilea Salon de Filatelie Fiscală în clasa non-competitivă, alături de alte exponate în afara competiție, cinci seminare specializate de filatelie, întâlnirile anuale A.E.P, A.I.E.P. și Congresul A.I.J.P., ce vor fi găzduite în Amfiteatrul Muzeului Recordurilor Românești.
Prima expoziţie EFIRO (E-expoziţie FI-filatelicã RO-românã), cu participare internaţionalã, a fost organizată în anul 1932, sub înaltul patronaj al Regelui Carol al II-lea. Urmãtoarele douã au fost gãzduite de Palatul Parlamentului, în 1998 şi în 2004.
Anul 2008, marcat de împlinirea a 150 de ani de la emiterea primelor mãrci poştale româneşti, celebrele „Cap de bour”, a adus, în premieră, organizarea la nivel mondial a expoziției, care a căpătat statut de Expoziţie Filatelicã Mondialã, sub denumirea EFIRO 2008.
La distanță de 16 ani, din nou cifra 150 este marcantă pentru lumea poștală: EFIRO2024 este organizată sub auspiciile împlinirii a 150 de ani de la înființarea Uniunii Poștale Universale. România s-a numărat printre cele 22 de țări fondatoare ale acestei organizații internaționale, semn al angajamentului său pentru promovarea cooperării poștale la nivel global.
Organizarea unei noi ediții EFIRO în București de către Federația Filatelică Română reprezintă o oportunitate de a aduna expozanți de pe cele 6 continente, atrăgând atât specialiști, cât și colecționari pasionați de timbre și efecte poștale.
Comunicare și Relații Publice