Comunicate de presa > Anca Achim, ofițerul suport clienți preferat de oamenii care vin la ghișeu

București, 27 decembrie 2024: Oamenii Poștei Române sunt sufletul și oglinda companiei și fiecare dintre ei este unic prin ceea ce oferă atât clienților, cât și organizației din care fac parte. Se poate spune că la Oficiul Poștal 2 București, din sectorul 1 al Capitalei, s-au adunat unii dintre cei mai destoinici poștași.

Cei 22 de angajați, 18 curieri poștali și 14 ofițeri suport clienți, coordonați de managerul de unitate, Monica Niculae, robotesc asemenea albinuțelor, din zori și până în seară, la deservirea celor aproape 15.000 de gospodării din zona lor. De la distribuirea drepturilor bănești, facturi, alte trimiteri poștale și până la implementarea proiectelor în colaborare cu autoritățile statului, precum carduri de energie, decizii de recalculare a pensiilor, vouchere pentru cadrele didactice, notificările ANAF, nimic nu lipsește din geanta de poștaș.

Întâlnirea cu Anca Achim ne-a încălzit, pur și simplu, sufletele și ne dorim să ne mai întoarcem la OP 2 București. Chiar și doar pentru a o asculta pe doamna Monica Niculae, managerul de unitate, care își privește echipa ca pe o familie unită și frumoasă, îi laudă și îi ceartă, atunci când greșesc, îi îndrumă să-și îmbunătățească activitatea, îi susține și îi ajută când au o problemă, de serviciu sau personală. Monica este sufletul acestei familii de la OP 2 București.

Am aflat despre dedicarea Ancăi printr-un mesaj: „Vă felicit pentru profesionalismul pe care l-am întâlnit la OP nr. 2 București, în interacțiunea cu d-na Achim Anca. Mi-a predat plicul ANAF și mi-a oferit toate explicațiile și, în plus, mi-a propus să plătesc pe loc, cu cardul, ajutându-mă cu completarea și cu expedierea plicului cu chitanța la ANAF. Într-un minut a fost totul rezolvat. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe în Poșta Română și în interacțiunile cu cei ce prestează servicii, în general. Nota 10! Am vrut să vă mulțumesc și să vă felicit. Vă mulțumesc din suflet! Sunt după o ședință grea, mi-ați făcut ziua mai frumoasă”.

Așa a sunat mesajul pe care l-am primit și care ne-a făcut și nouă ziua mai frumoasă. Și cine nu ar vrea să aibă o zi bună și o colegă precum Anca?

Anca Achim a împlinit, anul acesta, în luna martie, 16 ani de Poștă. A aflat că se organizează concurs la OP 2 de la o mătușă. A riscat totul și a lăsat o muncă grea și nemulțumitoare în domeniul confecționării de încălțăminte, în care, de altfel nu se regăsea cu toată implicarea ei, și a ales interacțiunea cu oamenii, care, după o perioadă de acomodare a constatat că i se potrivește ca o mănușă de cea mai bună calitate.

Nu îi place să vorbească despre ea. Nu îi place să i se acorde atenție, să fie „scoasă în față”, de aceea a fost și foarte modestă când ne-a împărtășit câte ceva din experiența ei și din rețeta pe care o are de a se face atât de plăcută și căutată de clienți.

Chiar dacă nu e ușor să lucrezi cu oamenii, mie îmi place foarte mult. Și, oricât de ocupată aș fi, oricât de supărată aș fi, că fiecare avem și problemele noastre, nevăzute, când mă uit la om și deschid gura, o fac cu zâmbetul pe față și cu o vorbă bună. Dacă tot vorbesc, atunci să vorbesc cu folos. Să știți că nu este deloc ușor să obții încrederea oamenilor. Și o poți pierde foarte ușor, așa că fac tot ce pot să păstrez intactă această încredere”, dezvăluie Anca o parte din rețeta bunăvoinței.

Munca în spatele ghișeului a învățat-o că dacă oferi bunătate, primești bunătate. Dacă oferi calitate și profesionalism, primești ceea ce oferi. De foarte multe ori observă clienți care se uită special pe geamul oficiului să vadă dacă este ea de serviciu și doar atunci intră să își rezolve problemele pe care le au la Poștă. Și nu o mai surprind nici clienții care aleg să stea la o coadă mai mare, doar pentru a fi serviți de Anca. Și asta, pentru că Anca noastră, în timp ce dă din mâini, completând diversele documente și formulare, are forța să asculte ultimele vești despre sănătatea persoanei din fața ei, despre întâmplările trăite ori despre copii și nepoți și are mereu o vorbă bună și de îmbărbătare. 

Povestește cu modestie, însă dedicarea cu care se comportă răzbate dincolo de cuvinte, iar colegii și managerul de unitate au doar cuvinte de apreciere, iar momentele în care Anca îi ajută cu limbile străine nu mai sunt dificile. Da, Ancăi îi place să ajute oamenii! A învățat limba engleză în școală și i-a plăcut foarte mult, iar dacă la fostul loc de muncă nu o putea folosi mai deloc, că doar nu putea să vorbească cu pantofii bărbătești pe care îi făcea!, aici, poate să o vorbească și să îi ajute și pe colegi. De altfel, și în concedii, când este plecată în străinătate, îi place să știe câteva cuvinte în limba țării în care merge, măcar noțiunile basic, care îi permit să poarte o minimă conversație, să ceară o îndrumare de drum sau în legătură cu mâncarea, pentru că, spune Anca: „Îmi place să comunic cu oamenii și dacă nu știu limba, cum vorbesc cu ei?

Când a primit uniforma, a fost mare bucurie pentru ea. În primul rând, pentru că uniforma atrage respect din partea clienților și confirmă că aparține unei organizații serioase, de încredere, aflată în slujba comunității. Apoi, un motiv pragmatic: pe lângă faptul că îi place foarte mult culoarea, care i se și potrivește foarte bine, uniforma îi protejează propriile haine.

Este o onoare, pentru noi, Anca Achim, să ne fii colegă! Exemplul tău ne motivează. Felicitări!

***

Compania Națională “Poșta Română” este singura companie de curierat și servicii poștale din România care ajunge în toate colțurile țării, fiind principalul furnizor de servicii poștale la nivel național, iar investițiile majore și constante realizate de companie în ultimii ani în tehnologie și digitalizare ne permit să asigurăm populației servicii de cea mai bună calitate. 

Comunicare și Relații Publice

 

 

Essential SSL