Comunicate de presa > Poşta Română a deschis primul ghişeu dedicat comunităţii chineze din România

 

Bucureşti, 31 iulie, 2015 - Compania Naţională Poşta Română a deschis, în luna iulie a acestui an, primul ghişeu poştal dedicat comunităţii chineze din România. Aceasta va avea acces la produsele şi serviciile Poştei Române într-una dintre cele mai dinamice zone comerciale ale judeţului Ilfov – Doraly Expo Market. În luna iulie, de la ghişeul dedicat comunităţii chineze, s-au trimis deja peste 250 de colete externe, 70 de colete interne şi peste 400 de trimiteri Prioripost.

„Ideea deschiderii ghişeului Doraly a început să prindă contur în primăvara acestui an. Există o comunitate întreagă de cetăţeni străini, în special chinezi, în zona comercială a judeţului Ilfov, care au nevoie de servicii poştale dintre cele mai diverse. Pe de o parte, consumatori cu diverse nevoi personale – în special pe zona de coletărie şi transfer de bani – şi, pe de altă parte, firme cu nevoi de business. Mizăm şi pe faptul că avem servicii internaţionale la tarife extrem de competitive şi pe cifrele de trafic poştal România – China, care arată volume semnificative”, a declarat Alexandru Brătianu, şeful Departamentului de Marketing al Poştei Române.

Astfel, ghişeul Doraly, care aparţine de Oficiul Poştal Voluntari, oferă servicii complete: colete externe şi interne, corespondenţă, mandate poştale, e-mandat, mandat online, transfer de bani prin operatori parteneri ai Poştei Române, Prioripost şi plata facturilor. Programul ghişeului este de Luni până Vineri, între orele 9:00 – 16:30.

În primul semestru al acestui an, prin Poşta Română s-au expediat, către China, aproximativ 9.850 de colete poştale, un volum cu 6% mai mare decât cel înregistrat în 2014 pe acelaşi segment. La sosirile din extern China, către România, s-a înregistrat un volum de aproape 1.000 de bucăţi. În acelaşi interval, ieşirile de corespondenţă către China s-au ridicat la 1,5 tone, iar intrările – la 11 tone.

Despre Poşta Română: Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. Compania a încheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), după cinci ani de pierderi.

 

Compartiment Comunicare şi Relaţii Publice

Essential SSL